Aproape 1.000 de carduri europene de sănătate, eliberate de CAS Olt

Date:

CAS Olt a eliberat, în acest an, 983 de carduri europene de sănătate, cu peste 600 de carduri mai multe față de aceeași perioadă din 2021.

Pentru a beneficia de cardul european de sănătate, oltenii trebuie să depună o cerere la CAS Olt, însoţită de copia actului de identitate și dovada calității de asigurat. Documentele pot fi trimise pe adresa de mail: olt.cardeuropean@gmail.com, prin poștă, prin fax sau depuse la ghișeu.

În șapte zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, cardul este emis  și transmis prin servicii poștale la adresa menționată în cerere.

Potrivit CAS Olt, cardul europen de asigurat conferă dreptul titularului de a beneficia de asistență medicală devenită necesară, în cursul unei șederi temporare, într-un stat membru al Uniunii Europene.

„Serviciile medicale se acordă în conformitate cu legislaţia statului în care se deplasează titularul cardului și nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar din punct de vedere medical în timpul şederii temporare în statul respectiv. Este posibil ca pentru anumite servicii să se perceapă co-plată, chiar dacă în România aceleaşi servicii sunt decontate integral. Pe baza acestui card nu se pot solicita tratamente pentru afecţiunile pre-existente călătoriei în străinătate, ci numai pentru problemele de sănătate care apar în timpul sejurului. De asemenea, cardul  nu acoperă situaţia în care deplasarea persoanei asigurate într-un alt stat membru UE are drept scop beneficierea de tratament medical”, au transmis reprezentanții CAS Olt.

Cardul european de asigurări sociale de sănătate este gratuit, fiind suportat exclusiv din FNUASS si este livrat (prin poștă) asiguratului.

Cardul este valabil doi ani de la data eliberării.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Ariadna Elena Doncescu este noul medic pediatru al Spitalului Județean de Urgență Slatina

Ariadna Elena Doncescu este noul medic pediatru al Spitalului...

Programul farmaciilor din județul Olt de Sfântul Andrei și 1 Decembrie

În perioada sărbătorilor legale din 30 noiembrie (Sfântul Andrei)...

CAS Olt: Lista de medicamente compensate și gratuite a fost extinsă

Lista medicamentelor compensate a fost extinsă, în baza unei...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada...