19.7 C
Slatina
vineri, noiembrie 13, 2026
Acasă Editorial Paul Stănescu – o lecție de moralitate

Paul Stănescu – o lecție de moralitate

0
0

Paul Stănescu – o lecție de moralitate

Revenim pe un subiect care ne-a atras atenția, în situația în care condiția politicianului român este atât de aproximativă. Nu poți să bagi mâna în foc pentru nimeni, pentru că nu știi dacă și mâine vei regăsi personajul respectiv în aceeași barcă; se prea poate să-l vezi sărit în barca vecină, de altă culoare. Nu este și cazul senatorului de Olt, Paul Stănescu. Cu toate că dinspre AUR i s-au făcut oferte tentante, Paul Stănescu a ales să rămână în barca social-democrată, deși nu mai mânuiește nicio vâslă; nu mai este secretarul general al partidului, nu ocupă niciun loc în conducerea centrală a partidului și nici vreun portofoliu în actualul guvern Niculescu.

Dar funcțiile sunt trecătoare, după propriile-i spuse. Ca valurile mării, în bătaia vânturilor. În urma lor rămân convingerile, principiile, care nu se negociază. În AUR ar fi primit rolul de cârmaci. În spatele bărcii, având grijă să conducă barca pe culoarul potrivit, ca secretar general al partidului, așa cum a fost în PSD, până în noiembrie 2025. Paul Stănescu a ales să rămână loial propriilor convingeri, propriei conștiințe. Poți să negociezi orice, propriile convingeri nu se negociază – iată crezul prin care orice politician ar trebui să se definească, mai ales în contextul în care lumea se schimbă. Numai adânc înrădăcinat în propriile convingeri, viitura schimbării nu te pate lua cu ea, la vale.

Europa cu metropolele ei supraaglomerate se schimbă nu numai la față, ci și în profunzimi. Lumea nouă europeană, tânără, educată, cosmopolită, cu un spațiu public tot mai degradat, cu salarii mâncate pe jumătate de chirii, de fapt, cu toate prețurile aruncate în aer, umplând străzile din cauza sărăciei și lipsei de perspectivă, tinde să se reverse și peste România, găsind clasa politică românească total nepregătită. În fața unei lumi care cere soluții concrete la probleme concrete, politicienii români se dovedesc incapabili de răspunsuri potrivite. Nici măcar social-democrația, care ar fi trebuit să fie portavocea naturală a acestei lumi, nu se regăsește la întâlnirea cu provocările timpului. Marile ei teme fondatoare prin care asigura protecția celor ce muncesc, atât la stat, cât și în privat, nu se mai regăsesc pe agenda ei. Sau rămân doar pe hârtie. Acum PSD se află din nou la guvernare și pare hotărât să revină la tradiționala sa apropiere față de interesele celor mulți. Numai să nu rămână, ca de atâtea ori, la nivel de intenții…

Ca regulă generală, în politica românească, beneficiile se asociază cu trădarea, nu cu loialitatea. De cele mai multe ori, dimpotrivă, loialitatea se întoarce împotriva subiectului. Loialitatea nu este răsplătită. Trădarea, da. Sărind în altă barcă, beneficiezi imediat de multe oportunități și avantaje. Toate ți se oferă pe tavă: șanse, oameni, poziții. Imediat. Nu este și cazul lui Paul Stănescu. A refuzat trădarea și a rămas loial, în pofida tuturor pierderilor. Dar și-a păstrat ceea ce era cel mai important: respectul de sine. Lecția de moralitate oferită de Paul Stănescu poate fi exprimată, în rezumat, într-o singură propoziție: Poți să pierzi totul, numai pe tine să nu te pierzi niciodată.
Constantin Smedescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.