Organizația de Tineret a PSD Olt are o nouă conducere, în urma Conferinței Județene la care au participat peste 160 de delegați din întreg județ. În cadrul reuniunii, Răzvan Stanca a fost ales președinte al TSD Olt, iar participanții au votat și moțiunea „Implicarea face diferența”, care stabilește direcțiile de acțiune ale organizației pentru următorii ani.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența conducerii PSD Olt, a președintelui TSD România, Mihai Ghigiu, precum și a reprezentanților organizațiilor de tineret din mai multe județe. Noul lider al TSD Olt a declarat că obiectivul echipei este dezvoltarea unei organizații active în toate comunitățile, implicarea tinerilor în proiecte locale și formarea unei noi generații de lideri.
Președintele PSD Olt, Marius Oprescu, a transmis că organizația județeană va continua să susțină promovarea tinerilor în viața politică și administrativă, iar Mihai Ghigiu a încurajat noua echipă să consolideze colaborarea și să pregătească viitori lideri ai partidului.
Conferința Județeană a validat și noua structură de conducere a TSD Olt, din care fac parte un prim-vicepreședinte, 12 vicepreședinți, un secretar executiv și 18 membri ai biroului de conducere.




