A prins contur o nouă tabără în PSD, care ar putea vota moţiunea de cenzură a Opoziţiei. Planul: instalarea lui Mihai Tudose ca premier

0
882

Paul Stănescu a demisionat din funcţia de preşedinte executiv al PSD, după ce, suprinzător, a intrat în conflict cu Viorica Dăncilă. Din tabăra lui Paul Stănescu mai fac parte Marcel Ciolacu şi Gabriela Firea. Cei trei controlează în jur de 15 parlamentari PSD, care ar putea vota moţiune de cenzură a Opoziţiei, susţin surse politice pentru Adevărul.

Planul de viitor: o alianţă cu ProRomânia şi instalarea lui Mihai Tudose în fruntea Guvernului. Paul Stănescu, preşedintele executiv al PSD, a demisionat din funcţie după ce a intrat în conflict cu premierul Viorica Dăncilă, susţin surse politice pentru Adevărul. În CEX, premierul a insistat pentru un congres rapid, organizat la finalul lunii iunie, care să aleagă noul preşedinte al partidului, în timp ce Paul Stănescu a pledat pentru un Congres organizat abia după alegerile prezidenţiale.  Înainte de CEX, Paul Stănescu, în mod surpinzător, a refuzat să facă declaraţii. În schimb, Gabriela Firea s-a pronunţat clar pentru un Congres după prezidenţiale. “Ne confruntăm cu o moţiune de cenzură. Noi, în loc să strângem rândurile pentru a depăşi cu bine moţiunea de cenzură în Parlament, ce facem, începem iar să o luăm de la capăt cu grupuri, grupuleţe, tabere şi pe urmă cred că dăm satisfacţie adversarilor noştri, în loc să fim uniţi vom fi din nou preocupaţi de alte subiecte”, a mai declarat primarul Capitalei. În CEX, premierul Viorica Dăncilă a intrat în dezacord cu Paul Stănescu. De partea premierului sunt Marian Oprişan (Vrancea), Niculae Bădălău (Giurgiu) şi Dumitru Buzatu (Vaslui).

Firea a dat semnalul După CEX-ul de săptămâna trecută, primarul general Gabriela Firea i-a invitat pe puciştii care au fost excluşi din partid să revină în PSD, spunând că dacă refuză, o variantă ar fi o alianţă cu Pro România. „Le fac o invitaţie personală, prietenească, pentru că CEx este cel care va decide, reînscrierea şi rechemarea colegilor noştri în PSD. Marian Neacşu e un om extrem de valoros, a fost unul dintre cei mai buni secretari generali. La fel dl Mocioalcă, dl. Ţuţuianu şi ceilalţi colegi de partid care au avut de suferit de pe urma faptului că au semnat acea scrisoare”, a spus Gabriela Firea. „Dacă nu se va decide ca aceşti colegi să se întoarcă în PSD, atunci să se stabilească o alianţă între PSD şi Pro România”, a completat aceasta. Întrebată dacă invitaţia este valabilă şi pentru Victor Ponta, Firea a răspuns: „De ce nu?” Marian Neacşu, Adrian Ţuţuianu, Ion Mocioalcă, Mihai Tudose sunt câţiva dintre susţinătorii scrisorii din toamna anului trecut, prin care se cerea ca Liviu Dragnea să demisioneze de la şefia PSD şi a Camerei Deputaţilor.

Sursa: adevarul.ro