Senatorul Liviu Voiculescu, vizită de lucru la Paris

0
381
Timp de două zile, senatorul de Olt Liviu Voiculescu s-a aflat la Paris, într-o vizită de lucru. Din delegația Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului României au mai făcut parte senatorii Nicoleta Pauliuc, Stela Firu și Sbirnea Liliana.
Senatorul de Olt s-a întâlnit cu Luca Niculescu, Ambasadorul României în Franța, cu Christian Cambon, președintele Comisiei pentru afaceri externe, apărare și forțe armate a Senatului Franței, dar și cu Alice Guitton, director general al Direcției Generale Relații Internaționale și Strategii din cadrul Ministerului Armatelor:

”Am încheiat vizita de lucru pe care am întreprins-o la Paris, ca parte a delegației Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului României alături de președintele comisiei, doamna senator Nicoleta Pauliuc și colegele mele doamnele senator Stela Firu și Sbirnea Liliana.” a precizat Voiculescu.
Potrivit olteanului, calendarul viziteai a fost următorul:
ZIUA 1, marți 7 Decembrie 2021:
– Întrevedere cu Excelența Sa, Ambasadorul României în Franța, domnul Luca Niculescu;
– Consultări oficiale cu domnul Christian Cambon, președintele Comisiei pentru afaceri externe, apărare și forțe armate a Senatului Franței.
– Discuțiile au fost axate pe aderarea României la Spațiul Schengen și OCDE, susținerea franceză pentru Centrul de Cyber Security din România precum și pe tema achizițiilor de armament în cadrul NATO;
– Participare, la invitația domnului ambasador, la evenimentul în cinstea și memoria Ecaterinei Teodoroiu, marcat prin lansarea cărții “La Jeanne d’Arc de Roumanie/Ioana d’Arc a României”, sub semnătura compatrioatei noastre Mariana Cojan Negulescu.
ZIUA 2, miercuri 8 Decembrie 2021
-Întrevedere cu doamna Alice Guitton, director general al Direcției Generale Relații Internaționale și Strategii din cadrul Ministerului Armatelor.