Partidul Național Liberal, Organizația Municipală Slatina, condamnă atacul inadmisibil al directorului adjunct al Poliției Locale Slatina la adresa Președintelui României, cea mai înaltă funcție în Statul Român.
„Este un comportament care nu trebuie tolerat în administrația locală, precum în nicio instituție a statului. Nicio luptă politică nu trebuie dusă în acest fel, atât de jos” a declarat Mario De Mezzo, candidat desemnat al Partidului Național Liberal la Primăria Municipiului Slatina, prin intermediul unui comunicat de presă.
Mario De Mezzo si Viorel Dumitrescu, președintele Partidului Național Liberal, Organizația Municipală Slatina, solicită primarului Municipiului Slatina, Emil Moț, înlăturarea, deîndată, din funcție a directorului adjunct al Poliției Locale Slatina, Marius Liviu Belu.
„În data de 15 Octombrie, 2019, Marius Liviu Belu, director adjunct al Poliției Locale Slatina a postat pe o rețea de socializare un videoclip cu imagini cu caracter suburban peste care este adaugată vocea Președintelui României. PNL consideră că astfel de comportamente nu își au locul în administrația publică locală, o administrație care trebuie să fie în slujba tuturor cetățenilor, indiferent de convingerile politice ale fiecăruia”, se mai arată în comunicat.