Gigel Știrbu: ”Vom milita pentru a nu creşte taxele”

0
69

După ce liderii PSD au anunțat că vor impozitarea specială a marilor averi și trecerea la cota progresivă de impozitare, Gigel Știrbu, vicepreședinte al PNL, a declarat că partidul din care face parte va milita pentru a nu creşte taxele. Potrivit deputatului de Olt, veniturile bugetare colectate în primele 10 luni ale anului 2021 sunt cu 18% mai mari faţă de cele din 2020 şi cu 14% mai mari faţă de cele din anul 2019.

”PNL este un partener onest și transparent al mediului de afaceri și vom milita pentru a nu crește taxele. Am arătat că atunci când investești în economie, poți să ai venituri la buget mai mari fără să crești taxele. Conform Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în primele zece luni din 2021 am colectat venituri mai mari cu 18% faţă de 2020 şi cu 14% mai mari faţă de 2019. Suma absolută colectată suplimentar faţă de 2020 este de 40 de miliarde de lei, iar faţă de 2019 este 31,5 miliarde lei. Anul 2019 este un an neafectat de contextul pandemic în România. Cu privire la rambursările de TVA, am înregistrat o creştere de 31% a numărului cererilor soluţionate, faţă de anul 2019. Pe de altă parte, suma rambursată în plus este de 5 miliarde de lei.”, a declarat Ştirbu.