9.6 C
Slatina
duminică, noiembrie 8, 2026
Acasă Social Balcoanele închise fără autorizație nu dublează impozitul pe locuință. Ce trebuie să...

Balcoanele închise fără autorizație nu dublează impozitul pe locuință. Ce trebuie să știe proprietarii

0
1

Vești bune pentru românii care și-au închis balcoanele fără autorizație de construire. Proprietarii nu vor fi obligați să achite impozite duble pentru apartamente și nici taxe de zece ori mai mari pentru intrarea în legalitate. Ministerul Dezvoltării a stabilit reguli clare privind aceste lucrări, după controversele apărute odată cu adoptarea noului Cod al urbanismului.

Situația îi privește inclusiv pe locatarii blocurilor din Slatina și din celelalte orașe ale județului Olt, unde numeroase apartamente au balcoane închise cu tâmplărie PVC sau alte materiale, unele dintre lucrări fiind realizate cu mulți ani în urmă.

Ministrul Dezvoltării, Marcel-Alexandru Stoica, a anunțat emiterea unui ordin prin care sunt explicate condițiile în care proprietarii își pot pune documentele în ordine, fără să fie sancționați disproporționat pentru modificări aduse unor locuințe construite legal.

Una dintre cele mai importante clarificări privește impozitul pe clădiri. Majorarea cu 100%, prevăzută de noua legislație, vizează construcțiile realizate ilegal și nu apartamentele pentru care există autorizație de construire, dar ale căror balcoane au fost ulterior închise fără documentele necesare.

Astfel, simpla montare a termopanelor la balcon nu justifică dublarea impozitului pentru întreaga suprafață a locuinței. Potrivit explicațiilor ministerului, o asemenea măsură ar fi disproporționată, având în vedere că intervenția privește doar o mică parte a apartamentului.

O altă prevedere importantă se referă la lucrările mai vechi. Ministrul a precizat că, în cazul balcoanelor închise de peste trei ani, răspunderea contravențională este prescrisă, astfel încât autoritățile nu mai pot aplica amenzi pentru respectivele lucrări, potrivit interpretării oficiale prezentate de minister.

În același timp, proprietarii care doresc să își regularizeze situația nu trebuie să se grăbească pentru a respecta termenul de 25 august 2027. Pentru închiderea balcoanelor la bloc, fără extinderea construcției pe domeniul public, procedura de regularizare poate fi solicitată oricând.

Ministerul a mai clarificat că aceste situații nu intră în categoria abaterilor grave pentru care legislația prevede taxe majorate de zece ori. În schimb, se aplică tarifele obișnuite, iar documentația necesară urmărește în principal verificarea siguranței lucrărilor executate.

Noile precizări sunt importante și în cazul proprietarilor care intenționează să își vândă apartamentele, să le transmită prin moștenire sau să le folosească drept garanție pentru un credit. Existența unor modificări neautorizate poate ridica probleme la întocmirea documentației imobiliare, motiv pentru care regularizarea rămâne recomandată.

Ordinul Ministerului Dezvoltării, nr. 1.389/2026, a fost publicat în Monitorul Oficial din 6 noiembrie și clarifică aplicarea prevederilor Legii nr. 169/2026.

Prin urmare, închiderea unui balcon fără autorizație nu transformă automat întregul apartament într-o construcție ilegală. Proprietarii își păstrează obligația de a respecta regulile urbanistice, însă nu trebuie să suporte dublarea impozitului pentru întreaga locuință doar din acest motiv.

Sursa: Tvr Info

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.