Cătălin Grecu, activitate parlamentară

0
134

Deputatul PSD Cătălin Grecu face parte din Comisia pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie alimentară și Servicii specifice și din Grupuri de prietenie cu Parlamentele altor state, precum Regatul Suediei; Republica Guineea și Republica Africa de Sud.

Totodată, Cătălin Grecu are două luări de cuvânt, o interpelare, cinci moțiuni și 32 de propuneri legislative din care 9 au fost promulgate legi.

Dintre cele mai recente inițiative legislative amintim:

  • Propunere legislativă privind măsurile compensatorii ale fondului de salarii în cazul instituirii de sărbători legale în care nu se lucrează
  • Propunere legislativă privind unele reguli speciale pentru realizarea unor proiecte de interes naţional si local, precum si pentru exercitarea dreptului de administrare temporară a unor bunuri proprietate publici şi privaţi a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale necesare pentru aceste proiecte
  • Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc
  • Legea cărnii şi a produselor din carne
  • Propunere legislativă privind regimul juridic al Sitului arheologic Reşca-Romula din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt şi unele măsuri pentru protejarea acestuia