Un nou partid pe scena politică

Date:

O nouă formațiune pe scena politică. Partidul Democrației și Solidarității – Demos a fost înregistrat, la 1 septembrie, în Registrul Partidelor Politice.

 Partidul Democrației și Solidarității – Demos este brațul politico – electoral al Platformei apărute în octombrie 2016, care promovează echitatea, solidaritatea, egalitatea de șanse, lupta împotriva sărăciei, injustiției și inegalității sociale și economice, se arată pe site-ul formațiunii.

”Demos are ca scop principal construcția unei noi abordări asupra politicii: una participativă, care pornește de la nevoile oamenilor și care este responsabilă în fața acestora. Partidul s-a născut din credința că România nu mai poate fi guvernată de partidele vechi de tip cartel care supraviețuiesc prin parazitarea resurselor publice, clientelare, bazate pe dependenţă reciprocă între lideri şi membri, neasumate din punct de vedere valoric și doctrinar şi mobilizate exclusiv în perioade electorale. Membrii Demos își propun să reușească acolo unde au eşuat partidele vechi, și anume să mobilizeze participarea constantă, activă şi voluntară a membrilor şi cetăţenilor în general”, susțin reprezentanții partidului.

Sursa: realitatea.net

 

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

15 decembrie – evenimente din istorie

687: Sergiu I devine papă. 1467: Ștefan cel Mare îl învinge pe Matia Corvin al...

Horoscop 15 decembrie 2025

Horoscop 15 decembrie 2025 – SĂGETĂTOR Aveți inițiative cu care...

Crăciun cu temperaturi peste mediile obișnuite

Meteorologii estimează că temperaturile vor rămâne uşor mai ridicate...

12 decembrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Pe 12 decembrie 1896, Guglielmo Marconi a făcut,...