Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București organizează concursuri pentru ocuparea mai multor posturi vacante la Filiala Slatina. Locurile de muncă sunt pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, iar angajarea se face în urma procedurilor de concurs.
Posturile anunțate vizează mai multe domenii de activitate, de la zona administrativă și financiară până la cea juridică și tehnică. Sunt scoase la concurs funcții de administrator financiar grad I, chimist principal, consilier juridic IA, consilier juridic debutant și inginer specialist grad I.
Concursurile sunt programate în perioada următoare, în lunile iunie și iulie 2026. Unele probe vor avea loc la sediul Filialei Slatina, de pe strada Strehăreți, nr. 150, iar alte concursuri sunt programate la sediul universității din București, în funcție de postul vizat.
Posturile sunt destinate candidaților care îndeplinesc condițiile cerute pentru fiecare funcție în parte, iar detaliile privind actele necesare, calendarul concursurilor, condițiile de participare și fișele posturilor pot fi consultate în anunțurile publicate de universitate.
Recrutarea de personal pentru Filiala Slatina vine în contextul dezvoltării activității universitare la nivel local, instituția având nevoie de personal administrativ și de specialitate pentru buna funcționare a structurii din județul Olt.
P.C.






