Conducerea unității de învățământ din Scornicești a luat o serie de măsuri în urma scandalului mediatic apărut în ultimele zile, care vizează un cadru didactic al instituției.
Astfel, a fost convocată o ședință a Consiliului de Administrație, în cadrul căreia s-a decis constituirea unei comisii interne de verificare, menită să analizeze informațiile apărute în spațiul public. Potrivit datelor existente la acest moment, nu există o sesizare asumată de presupusa persoană vătămată, iar cadrul didactic vizat nu recunoaște acuzațiile. De asemenea, în prezent nu au fost comunicate public probe care să confirme existența faptelor.
Cu toate acestea, conducerea școlii a dispus, ca măsură administrativă, ca profesorul de matematică să nu mai ocupe funcția de diriginte al clasei respective, fiind mutat la o altă clasă, în urma unui schimb cu un alt cadru didactic.
Totodată, în cursul zilei de astăzi, reprezentanții unității de învățământ au sesizat Poliția orașului Scornicești, formulând o plângere penală în legătură cu pătrunderea în timpul orelor de curs, în incinta școlii, a unei persoane cunoscute în mediul online sub denumirea de „Justițiarul de Berceni”, care ar fi intrat în clasă și ar fi perturbat desfășurarea activității didactice. Conducerea consideră că acest incident a reprezentat o încălcare gravă a normelor legale și a afectat desfășurarea procesului educațional.
Atât reprezentanții școlii, cât și părinții elevilor și-au exprimat nemulțumirea față de impactul mediatic al situației, subliniind că imaginea instituției de învățământ are de suferit în lipsa unor concluzii oficiale ale anchetelor aflate în desfășurare.
Autoritățile competente continuă cercetările pentru clarificarea tuturor aspectelor acestui caz, urmând ca măsurile legale să fie dispuse în funcție de rezultatele anchetei.









