DSP Olt primește o nouă tranșă de vaccin antigripal

0
101

În depozitul DSP Olt va intra o nouă tranșă de vaccin antigripal, peste 14.600 doze ser împotriva gripei urmând să ajungă în cabinetele medicilor de familie.

„În cursul zilei de astăzi, 7 decembrie, va intra o nouă tranșa de vaccin gripal în Depozitul Antiepidemic al DSP Olt, respectiv 14. 620 doze ce vor fi distribuite tuturor cabinetelor de Medicină de familie”, se arată într-un comunicat remis de DSP Olt.

Pentru sezonul rece 2021- 2022, DSP Olt  a catagrafiat 49.393 de persoane, considerate la risc și care doresc să se vaccineze antigripal.

DSP Olt a mai primit 26.655 doze de vaccin gripal tetravalent, produs biologic monodoză cu patru valențe VAXIGRIP TETRA, care a fost distribuit unităților medicale vaccinatoare.

Principalii beneficiari sunt:

-copii cu vârsta peste șase luni, personalul medical și nemedical din spitale, din  cabinetele de medicină de familie personalul medico-sanitar din unitățile medico-sociale, personalul medical și nemedical din direcțiile de sănătate publică, personalul medical și nemedical din cadrul serviciilor de ambulanță județene;

-persoanele adulte aflate pe listele medicilor de familie;

-personalul  implicat în asigurarea și menținerea capacității operaționale a structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale și al Serviciului Roman de Informații.

Potrivit DSP Olt, începând cu sezonul rece 2021/2022, realizările la vaccinarea antigripală vor fi introduse în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) de către utilizatori, accesând adresa adulți.renv.ro.

„Beneficiile utilizării RENV sunt: monitorizarea în timp real a stocurilor de vaccin gripal, monitorizarea în timp real a vaccinărilor efectuate, cât și posibilitatea generării de raportare. Decontarea serviciilor de vaccinare pentru medicii de familie se va face în baza raportului generat din RENV”, se mai arată în comunicatul citat.

Specialiștii din cadrul DSP Olt au anunțat că serul împotriva gripei poate fi făcut în același timp cu vaccinul anti-COVID.

„Vaccinare antigripală poate fi efectuată concomitent cu vaccinarea anti-Covid 19. Dacă cele două produse nu au fost administrate simultan, nu se impune un interval minim între cele două administrări”, mai arată DSP Olt.

Vaccinul împotriva gripei este diferit de la un sezon la altul, iar compoziția este stabilită de Organizația Mondială a Sănătății.