Percheziții în Olt și mai multe județe, la persoane bănuite de fraude informatice și spălare de bani

0
1240

Nu mai puțin de 51 de percheziții au fost efectuate joi, de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Vâlcea, în opt județe, printre care și Olt, dar și în municipiul București, pentru destructurarea unei grupări infracționale bănuite de fraude informatice și spălare de bani.  Potrivit anchetatorilor, prejudiciul în acest caz se ridică la 3 milioane de euro.

Două din cele 51 de descinderi au avut loc în orașul Corabia, județul Olt. Cei în cauză sunt bănuiți că, în perioada mai 2017 – noiembrie 2018, ar fi constituit cinci grupuri infracționale care ar fi procurat acte de identitate falsificate, emise de diferite țări din Europa. Ulterior, s-ar fi deplasat în Italia, Spania și alte state unde, folosind documentele falsificate, care conțineau datele reale sau false ale altor persoane și fotografiile membrilor grupării, ar fi obținut credite de la mai multe bănci. Din activitatea infracțională a rezultat un prejudiciu de 3.000.000 de euro, 500 de persoane fiind vătămate”, se precizează într-un comunicat remis de Poliţia Română.

În urma perchezițiilor, polițiștii au pus în aplicare 93 de mandate de aducere. La acțiune au participat polițiști specializați în combaterea criminalității organizate din Argeș, Ilfov, Mureș, Dâmbovița, Mehedinți, Vaslui, Timiș, Giurgiu, Călărași, Olt, Bacău. De asemenea, activitățile s-au derulat și cu sprijinul jandarmilor din cadrul inspectoratelor județene de jandarmi Vâlcea și Argeș și Grupării Mobile de Jandarmi Frații Buzești Craiova.