Operațiunea “Jupiter” a ajuns în Olt

0
11440
Operațiunea “Jupiter”, pe care procurorii și polițiștii o derulează în această perioadă pe întregul teritoriu al României, a inclus, doar în ziua de joi, 30 mai, 13 mandate de percheziție domiciliară, la sediile unor persoane juridice, din județele Olt (5), Dolj (3), Ilfov (2), București (1), Teleorman (1) și Vâlcea (1), într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2017 – 2023, reprezentanții a șapte societăți comerciale ar fi constituit un lanț de fraudare a bugetului de stat prin înregistrarea unor operațiuni fictive de achiziții și vânzări reciproce de deșeuri reciclabile.
Pentru justificarea provenienței acestora, reprezentanții societăților comerciale ar fi înregistrat achiziții de la persoane fizice, fără ca acestea să predea efectiv vreo cantitate de deșeuri.
Prin această modalitate, bugetul de stat ar fi fost fraudat cu aproximativ 3.000.000 de lei.
Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Direcției Generale a Poliției Municipiului București – Poliția Sectorului 3, precum și al polițiștilor inspectoratelor de poliție județene Ilfov și Teleorman.