Preşedintele ALDE, Daniel Olteanu vine la Slatina

0
431

Preşedintele ALDE, Daniel Olteanu va veni joi, 22 iulie la Slatina.
Politicianul va tine o conferință de presă în sala de sedință a sediului ALDE Olt din Aleea Florilor, nr. 1A, din municipiul Slatina.
Daniel Olteanu ocupă funcția de președinte al partidului ALDE, ales în urma Congresului, din 17 aprilie 2021. Este dublu licențiat, în Drept și Sociologie.
În mandatul de deputat (2016 – 2020), Daniel Olteanu s-a remarcat drept unul dintre cei mai activi parlamentari din județul Vaslui și din Moldova.
Cu o experiență de peste zece ani în mediul privat, în funcții de conducere, Daniel Olteanu a intrat în administrație în anul 2006, unde a lucrat, cu intermitențe, pȃnă în 2013. În perioada august 2013 – februarie 2016, a fost director al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui, iar din luna februarie pȃnă în luna septembrie 2016 a ocupat funcția de prefect.