30 de ani de la înființarea Stației de pompieri Scornicești

0
446

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt a organizat, joi, 28 noiembrie, la sediul Stației de Pompieri Scornicești un ceremonial militar, pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la înființarea subunității de pompieri din orașul Scornicești.

În prezența comenzii unității, a foștilor comandați ai subunității, a cadrelor militare în rezervă și a familiilor salvatorilor, au fost acordate diplome aniversare celor 11 ofițeri și subofițeri care s-au aflat la comanda pompierilor din Scornicești, cadrelor militare în rezervă care și-au desfășurat activitatea în cadrul subunității și cadrelor în activitate care s-au remarcat pe timpul misiunilor desfășurate în sprijinul cetățenilor.

La împlinirea a 30 de ani de la operaționalizarea subunității de pompieri din orașul Scornicești, a fost realizată o placă aniversară, care a fost amplasată în interiorul clădirii, în onoarea comandaților Stației de Pompieri Scornicești.

În încheierea ceremonialului, cei prezenți la eveniment au luat parte la defilarea gărzii de onoare.

Subunitatea de pompieri din Scornicești a funcționat în perioada 1989-2002 ca pichet de pompieri în cadrul Companiei de Pompieri Slatina, iar începând cu anul 2002 funcționează, independent, ca stație de pompieri.

Stația de Pompieri Scornicești are un raion de intervenție format din două orașe și 11 comune, în suprafață de 781,9 kilometri pătrați, cu o populație de peste 42.600 de persoane.