31.9 C
Slatina
miercuri, iulie 15, 2026
Acasă Eveniment Cum pot fi evitate capcanele traficului de persoane. Campanie de informare la...

Cum pot fi evitate capcanele traficului de persoane. Campanie de informare la Slatina

0
0

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Craiova, au organizat, pe 14 iulie, o activitate de informare și prevenire în cadrul campaniei locale „Fii în controlul propriei vieți”.

Acțiunea s-a desfășurat în municipiul Slatina și s-a adresat beneficiarilor centrelor de zi și caselor de tip familial, precum și personalului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt.

În cadrul întâlnirilor, participanții au primit informații despre fenomenul traficului de persoane, modalitățile prin care sunt recrutate victimele, formele de exploatare întâlnite în astfel de cazuri și măsurile pe care le pot lua pentru a evita situațiile de risc. De asemenea, au fost prezentate recomandări privind adoptarea unui comportament preventiv și importanța solicitării sprijinului autorităților atunci când există suspiciuni privind astfel de fapte.

Prin această campanie, autoritățile urmăresc să crească nivelul de informare și conștientizare în rândul tinerilor și al persoanelor vulnerabile, astfel încât aceștia să poată recunoaște pericolele și să ia decizii care să le protejeze siguranța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.