Accident soldat cu un mort la Balș

0
862

Pompierii de la Garda Balș au intervenit, joi noaptea  în orașul Balș, strada Cireșului, la un accident rutier cu victimă încarcerată. O autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță s-au deplasat în cel mai scurt timp la locul indicat.

În accident au fost implicate două autoturisme, Un Opel și un Ford Focus în care se aflau doar șoferii. În urma impactului puternic, șoferul Fordului, în vârstă de 64 de ani, din orașul Balș, a rămas încarcerat.

Echipajele au acționat pentru extragerea victimei, concomitent cu acordarea primului ajutor medical.

„Pentru descarcerarea victimei, pompierii au decopertat autoturismul și au îndepărtat mai multe elemente de caroserie. Bărbatul a fost preluat de echipajele medicale în stare de inconștiență, politraumatizat și transportat, în stare gravă, la C.U. Balș.

Șoferul celuilalt autoturism, în vârstă de 19 ani, din Balș, a fost transportat la CU Balș, conștient, cu excoriații la membrele inferioare și superioare”, a declarat de la fața locului purtătorul de cuvânt al ISU Olt. Din nefericire bărbatul care inițial fusese încarcerat a decedat. Leziunile suferite au fost unele grave, medicii nu au mai putut face din nefericire nimic pentru a-l salva.

În acest caz a fost deschisă o anchetă pentru a se stabuili cu exactitate cum s-a produs nefericitul eveniment.