Accident pe Variantă Ocolitoare a Municipiului Caracal

Date:

Share post:

Un accident rutier a avut loc luni dimineață, 14 martie, pe Varianta Ocolitoare a Municipiului Caracal, fiind implicate două mașini.

O femeie de 73 de ani, pasageră în autoturismul condus de femeia de 31 de ani, a ajuns la spital.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autoturisme, din care unul condus de o femeie, în vârstă de 31 de ani, iar celălalt condus de un tânăr, în vârstă de 20 de ani. În urma coliziunii, o altă femeie, în vârstă de 73 de ani, pasageră a autoturismului condus de femeia, de 31 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Municipal Caracal”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuț Vasiloaica.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

spot_img

Related articles

Brebeni: Dumitrana Niculae, în vârstă de 65 de ani, a dispărut

Poliţiştii din Olt îl caută pe Dumitrana Niculae, în vârstă de 65 de ani, din comuna Brebeni care...

Cristian Bircea a câștigat procesul cu CAO

Cristian Bircea a câștigat procesul cu Compania de Apă Olt. În aceste condiții, fostul director concediat de administrația...

Marius Oprescu explică motivul pentru care comuna Dobrosloveni primește cei mai mulți bani

Comunei Dobrosloveni i-a fost alocată suma de 800 mii lei din Fondul de Rezervă bugetară la dispoziția Consiliului...