Cerşetorii nu se lasă bătuţi nici de ploaie, nici de vânt!
Oriunde te-ai afla în Slatina, există cineva care să-ţi ceară bani. În principiu, pentru că n-are. E greu să rămâi indiferent şi, mai ales, obiectiv într-o situaţie ca asta.
Stăteam alături de-un bogătan în maşină, la semafor. Pe Primăverii. Ne-a bătut un ţigănuş în geam. Bancherul de la volan i-a arătat pachetele de euro şi a demarat. Eram la o terasă, în zona gării. O femeie cu riduri şi voce groasă cerea bani pe la mese. La kilometrul 0 aşteptam un prieten, când un copiluţ s-a apropiat. Obosit, abia a şoptit rugămintea de a-l ajuta cu parale. În timp ce-mi scoteam portofelul, l-am întrebat dacă nu-i e frig în tricou, eu dârdâiam în cea mai groasă şubă pe care-o găsisem în casă. I-am întins o bancnotă de 10 lei şi imediat el a căutat în buzunare şi mi-a dat 5 lei înapoi. Băgase de seamă că aceia erau ultimii mei bani.
„Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană!” este motto-ul după care se ghidează acţiunea în Filantropica. Mi s-ar părea mai gol şi mai fără viaţă oraşul fără să văd zilnic fiinţe murdare. A devenit un reflex să scot bani şi să trec rapid mai departe.
Nu ştiu, dar intuiesc ce conţine fişa postului de cerşetor. În toamna anului 2018 mi-aş fi dat demisia. Mult prea frig, plouat cu găleata şi gălăgie. Parlamentul Uniunii Europene ar trebui să promulge o lege prin care să nu fie nimeni nevoit să suporte astfel de factori de stres.
