„Twenty Shades of Muzic” – Concert de flaut şi chitară la Teatrul Naţional Caracal

0
203

Maratonul cultural început pe 13 noiembrie a.c., cu prilejul „Zilelor municipiului Caracal”, organizat de Centrul Cultural Municipal, va fi încheiat sâmbătă 25 noiembrie cu un concert extraordinar de flaut şi chitară „Twenty Shades of Muzic” susţinut de Ion Bogdan Ştefănescu – flaut Muramatsu şi Costin Soare – chitară.

 Concertul extraordinar pe care cei doi artişti îl susţin începând cu orele 18.00 pe scena Teatrului Naţional din Caracal, reprezintă o noutate pentru piaţa muzicală din Romania. Combinaţia sonoră perfectă de flaut şi chitară aduce în prim plan exotismul, nuanţele subtile , emoţiile primare conţinute în muzica Americii Latine şi a Balcanilor, de la istoria tangoului la dansurile populare româneşti şi de la muzica populară braziliană la cea macedoneană.

Evenimentul muzical propus şi adus în atenţia caracalenilor se datorează în mare parte şi omului de afaceri caracalean Ion Marian Doldurea. Intrarea este liberă.