Schimbarea la faţă a Caracalului a intrat în linie dreaptă – Administraţia Doldurea implementează în localitate un nou proiect finanţat cu bani europeni

0
2781

Astăzi (8 august a.c.) la sediul Primăriei municipiului Caracal,  Ion Doldurea- primarul localităţii   a   semnat alături de reprezentantul societăţii care a câştigat licitaţia,   contractul de finanţare şi execuţie a proiectului  ”Creșterea eficienței energetice la locuințele colective” din localitate.

Este vorba de blocurile de pe strada Gheorghe Magheru, tronsonul de la Peny Market şi până la ieşire. 35 de blocuri sunt prinse în acest proiect de reabilitare care are o valoare de finanţare de aproximativ 11,5 milioane de euro . Lucrările vor începe în maxim două luni, pentru că în acestă perioadă se va executa proiectare tehnică a obiectivului. Termenul de execuţie este până în anul 2025, însă sperăm ca lucrurile să meargă bine şi la finele anului 2024 aceste blocuri să fie rehabilitate” , a declarat Ion Doldurea, primarul localităţíi.

Implementarea proiectului la cele 35 de blocuri reunind o suprafaţă totală de 45 934,24mp presupune :

  • ​modernizarea pereților exteriori;
  • ​ modernizarea planșeului peste etajul 4;
  • ​ modernizarea elementelor de construcție vitrate;
  • ​ intervenție la instalațiile clădirii;
  • ​ modernizare planșeu peste subsol;
  • ​ refacerea trotuarelor cu pante corespunzătoare pentru a reduce infiltrația apelor meteorice la nivelul fundației clădirii;
  • ​ repararea finisajelor interioare în zonele de intervenție inclusiv a suprafețelor pereților pe conturul tâmplăriei înlocuite;
  • ​ lucrări de reparații la elementele de construcții care prezintă potențial pericol de desprindere și/sau afectează funcționalitatea clădirii, inclusiv de refacere în zonele de intervenție, tencuială degradată căzută de pe fațada și eventual întărirea zidăriei în cazul în care se consideră necesară, ce trebuie realizate înaintea aplicării sistemului de termoizolare pe fațadă;
  • ​ uniformizarea parapetelor;
  • ​ construire acoperiș tip șarpantă, învelitoare, sistem de colectare și evacuare ape meteorice la nivelul învelitorii tip șarpantă.
  • Finanţarea proiectul în valoare de 56.452.780,86 lei este asigurată prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

                                                         Doru Tudor