Primăriile pot depune dosare pentru achiziţia de autovehicule puţin poluante pentru transportul public

0
273

Primariile vor putea depune la Administratia Fondului pentru Mediu (AFM), în perioada 3 octombrie – 2 noiembrie 2018, dosare de finanțare pentru achiziția de autovehicule mai puțin poluante pentru transportul public de persoane.

Potrivit unui anunț postat pe site-ul instituției în perioada următoare, vor fi lansate două programe pentru îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din transporturi, ce vizează achiziția de autovehicule mai puțin poluante în transportul public local de persoane și dezvoltarea infrastructurii de staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ.

Astfel, în perioada 3 octombrie – 2 noiembrie 2018, unităţile administrativ-teritoriale – municipii reşedinţe de judeţ, inclusiv municipiul Bucureşti vor putea depune dosare de finanțare pentru Programul privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puțin poluante în transportul public local de persoane.

Acest program beneficiază de un buget de 460 milioane lei și va susține achiziția de autobuze electrice, autobuze electric hibride, autobuze alimentate cu GNC (gaz natural comprimat) sau troleibuze.

Potrivit AFM, cel de-al doilea program vizează instalarea stațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reședințe de județ și are un buget de 92 milioane lei. Unităţile administrativ-teritoriale – reşedinţe de judeţ şi municipiul Bucureşti vor putea depune dosare pentru participarea în cadrul programului în perioada 18 octombrie – 16 noiembrie 2018.

Ghidurile de finanțare și alte informații relevante au fost publicate pe site-ul instituției, (www.afm.ro), la secțiunile dedicate acestor programe.

De asemenea, urmare aprobării rectificării bugetare, în ședința Comitetului de Avizare din data de 20 septembrie 2018, au fost aprobate noi dosare de acceptare în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (Programul Rabla) şi al Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic (Programul Rabla Plus), listele cu persoanele juridice respective fiind publicate pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, la secțiunile aferente Programelor Rabla și Rabla Plus.

În această etapă, în Programul Rabla au fost acceptate 441 dosare pentru 1.048 autovehicule și o contestație pentru 16 autovehicule.

În Programul Rabla Plus au fost acceptate 18 dosare pentru 43 autovehicule (13 electrice hibride și 30 pur electrice) și o contestație pentru un autovehicul pur electric.

Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor/ dealerilor auto validaţi în Programele Rabla și Rabla Plus, listele acestora fiind disponibile pe site-ul instituției. Sesiunea de depunere a dosarelor atât pentru Programul Rabla, cât și pentru Programul Rabla Plus s-a prelungit până la data de 29 noiembrie 2018.