Premierul Viorica Dăncilă a ținut să sublinieze, vineri, la debutul şedinței de Guvern meritele pe care vicepremierul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice și echipa condusă de acesta le-au avut în salvarea Programul Operaţional Regional 2014-2020 . Surprins plăcut de aprecierea prim ministrului Dăncilă, Paul Stănescu a dorit să facă următoarele precizări:
”Sunt plăcut surprins că, astăzi, la începutul şedinței de Guvern, doamna prim-ministru Viorica Dăncilă ne-a recunoscut, mie şi echipei de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, meritele pe care le-am avut pentru salvarea unuia dintre cele mai performante programe care contribuie la dezvoltarea regională: Programul Operaţional Regional 2014-2020. După cum am mai spus, a fost o muncă de echipă, iar eu, ca ministru numit politic în această funcţie, am avut încredere în personalul tehnic din minister, care a venit cu propuneri pertinente şi realiste! Putem spune că, împreună, am salvat acest program şi nu am recurs la soluţii de compromis, propuse, în necunoştinţă de cauză, de anumiţi oameni politici, care au impresia că se pricep la orice! Asta pentru că știu că au existat și există în continuare interese de a transfera POR-ul de la MDRAP doar ca să se ascundă eșecul sau lipsa de viziune din alte programe operaționale.
Dar iată că un ministru pe care unii îl vor înlăturat din Guvern, din cauza unui delict de opinie, a reuşit să facă ceea ce alţii nu credeau că va fi posibil! Dacă riscul de dezangajare pentru POR era de 850 de milioane de euro, prin măsurile pe care le-am luat, nu doar că am evitat acest risc, ci am atras chiar mai mulți bani, adică 876 de milioane de euro, pentru proiecte din domeniile sănătăţii, educaţiei, monumentelor istorice, drumurilor judeţene şi mobilităţii urbane!
Ce concluzie putem trage de aici? Că ministrul Stănescu trebuie înlăturat pentru că a salvat POR-ul sau pentru că are alte păreri față de activitatea de partid, în ceea ce privește ingerința politicului în munca specialiștilor? Eu sunt un om de echipă și cred că a face parte din echipă înseamnă că ai dreptul să spui și ce este greșit, nu doar ce-i place cuiva să audă! Cred că avem obligația morală de-a nu ascunde sub preș frustrările ori neîmplinirile! Cred că trebuie să fim responsabili și onești! Cred în continuare că trebuie să rămânem uniți și să guvernăm responsabil! Și mai cred în omul potrivit la locul potrivit, pentru că trebuie să avem încredere în specialiști și în experiența lor! Și rămân la părerea mea: dacă, uneori, ai o altă opinie, aceasta poate fi cea corectă!”, a transmis Paul Stănescu prin intermediul unui comunicat remis de Organizația Județeană a PSD Olt.