Administrația Doldurea, hotărâtă să schimbe fața orașului

0
553

„Consilierul tau” campania inițiată și lansată de primarul municipiului Caracal, domnul Ion Doldurea, pentru a ține o legătură permanentă cu cetățenii, cu doleanțele acestora, pentru buna administrare a localității în interesul locuitotilor, continuă în toate cartierele municipiului. Zilele trecute primarul localității- Ion Doldurea împreună cu viceprimarul –Adrian Chesnoiu și consilierii locali Cornelia Mușat și Ion Paul, s-au întâlnit cu cetățenii din cartierul Libertății, Dr.Marinescu și Bold. Pe lângă aceste întâlniri cu cetățenii, primarul și viceprimarul nu scapă din vedere modul de executare al lucrărilor edilitare care se află în curs de desfășurare în localitate.Astfel au fost vizate modul de executare al lucrărilor de refacere a terenului de sport din incinta Scolii Gimnaziale Nr.3 și amenajarea parcărilor în cartierul HCC.
„Cum am spus și în perioada campaniei electorale, repet și acum: orașul nu se conduce doar din birou, departe de oameni. Suntem printre cetățeni, aflăm problemele lor și căutăm soluții să le rezolvăm” a spus Ion Doldurea. Noua conducere a Administrației publice locale a municipiului Caracal este hotărâtă să schimbe fața orașului și să aducă bunăstare locuitorilor.

Doru Tudor