SLATINA: CIRCULAȚIA RUTIERĂ, O MARE PROBLEMĂ!

0
1460

Nu de azi, nu de ieri, ci de peste 10 ani, transportul rutier și pietonal a fost  o problemă, este un pericol și o dificultate reală și vor fi toate la un loc dacă actuala și viitoarea conducere a primăriei nu vor fi în continuare pasivi, lăsați depășiți de situație.

Bucureștiul, Craiova și alte orașe mari sau mai mici, localități din țară au aceeași problemă de mulți ani.

Din câte cunoaștem, edilii acestor localități au demarat de ceva timp, studii, proiecte de sistematizare ți optimizarea traficului rutier.

S-au efectuat studii, analize prin care au fost stabilite capacitățile de circulație pe străzi, în intersecții etc. în funcție de mai multe  criterii științifice, de specialitate: modul de amenajare și echipare a intersecției, condițiile și specificul traficului local, organizarea locală a traficului de marile fluctuații de circulație rutieră sau pietonală.

Nu este o noutate faptul că, în București s-au construit pasaje rutiere, pietonale, centuri ocolitoare, noi linii de metrou, deci este un început.

Olguța, la Craiova, se zbate să obțină surse financiar pentru linii de metrou, are o centură ocolitoare în Nord, o alta în sud și va avea în curând o altă posibilitate de deviere a traficului de tranzit, prin darea în funcțiune a Drumului Expres Craiova-Pitești.

În anii următori, prin Autostrada Craiova-Filiași, Drumul Expres Craiova-Târgul-Jiu și Drumul Expres Craiova-Calafat, Craiova va scăpa de marea povară a traficului de tranzit.

Slatina, în 35 de ani, a rămas cu aceleași străzi, fără nicio ”Centură Ocolitoare”, fără niciun Pasaj rutier, cu doar un pasaj rutier (str. N. Titulescu) abandonat, nefuncțional.

Au trebuit 25 de ani, până când să se reușească și lucrări apreciabile: benzile de intrare/ieșire din Slatina dinspre Pitești, Craiova, Drumul Expres (Drăgănești-Olt) nefinalizat. Felicitări ”guvernării” Emil Moț!

Slatina are o industrie puternică, foarte bine, multe mall-uri și supermarketuri, foarte bine, multe societăți de construcții (stații de betonare), foarte bine, enorm de multe ”Școli de șoferi”, ”Autogări” și companii de transport auto (autobuze, TIR etc.) foarte bine, ”o vamă„ importantă, foarte bine!

Numai că, domnilor foști edili, actual edil și viitor primar, acestea toate la un loc, plus faptul că nu s-a făcut NIMIC constructiv pentru îmbunătățirea traficului, SUGRUMĂ TRAFICUL LOCAL ȘI POLUEAZĂ MULT SLATINA!

De ce oare, Nimeni, până acum nu a refuzat mall-urile și supermarketurile să-și dezvolte afacerile în afara Slatinei (spre Valea Mare, Drăgănești-Olt sau Craiova?).

De ce NIMENI nu scoate societățile de construcții, companiile auto, autogările și alte mari societăți de transport în afara orașului?

Dintr-o analiză empirică făcută, cu câțiva ani în urmă, numai prin luarea unor măsuri organizatorice drastice se poate fluidiza traficul rutier și pietonal cu 15-20% față de realitatea existentă în Slatina.

Vom reveni, cu o altă analiză și sugestii pentru actuala conducere a Primăriei Slatina!

Pavel Calciu