Slatina, 654 de ani de la prima atestare documentară

0
293

Se împlinesc 654 de ani de la prima atestare documentară a Slatinei, orașul fiind menționat pentru prima dată într-un document oficial la 20 ianuarie 1368.

Istoricul Aurelia Grosu a explicat că privilegiul comercial acordat negustorilor brașoveni prin care îi scutea de vama de la Slatina reprezintă prima mențiune documentară a orașului nostru.

„La 20 ianuarie 1368, voievodul Vladislav I (Vlaicu) așeza Slatina în rândul localităților importante din Țara Românească. Privilegiul comercial acordat negustorilor brașoveni prin care îi scutea de toată „vama noastră ” de la Slatina reprezintă prima mențiune documentară a orașului nostru. Slatina este al treilea oraș ca vechime din Țara Românească, după Câmpulung și Curtea de Argeș capitale al țării. Însă, mărturiile arheologice atestă o locuire cu mult anterioară mențiunii documentare,  incă din neolitic (6 500 a. Hr). La mulți ani,  slătineni! Voi care ați însoțit Slatina pe drumul istoriei și ne-ați lăsat nouă, celor de azi, bogate învățăminte. La mulți ani,  Slatina de mâine!”, a explicat Aurelia Grosu.

Edilul Slatinei, Emil Moț, va marca acest eveniment prin premierea elevilor, profesorilor și sportivilor care au înregistrat rezultate de excepție pe parcursul anului trecut.

„Astăzi se împlinesc 654 de ani de la prima atestare documentară a orașului nostru.
Cu aceasta ocazie, Primăria Municipiului Slatina continuă tradiția și ca în fiecare an, va premia excelența. Felicitări tuturor elevilor și profesorilor, sportivilor și antrenorilor, care ne-au făcut mândri prin rezultate excepționale pe care le-au obținut în cursul anului anterior! Felicitări cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie și continuă să fie un model pentru generațiile viitoare!”, a scris primarul Slatinei, Emil Moț.