Siminica Mirea: Nimeni nu poate fi sacrificat indiferent de contextul în care ne aflăm

1
282

Tratarea bolnavilor cronici nu trebuie să fie îngrădită de nicio restricție cauzată de COVID-19. Pornind de la aceast crunt adevăr, senatorul de Olt, Siminica Mirea, face un apel către Guvernul României printr-o postare pe o rețea de socializare:
„Au trecut mai bine de trei luni de la decretarea stării de urgență în România. Sistemul medical a reușit, în linii mari, să se adapteze situației generată de pandemia COVID-19 în ciuda dificultăților întâmpinate pe parcurs. Cu toate acestea, au fost pierdute din vedere câteva aspecte esențiale precum situația bolnavilor cronici care au avut enorm de suferit din cauza reorganizării haotice a spitalelor.

Guvernul trebuie să redeschidă spitalele pentru bolnavii cu boli cronice! Asociațiile care reprezintă pacienții bolnavi de cancer au cerut mai multă atenție încă de acum mai bine de 2 luni și s-au considerat sacrificați de dorințele actualului cabinet de avea anumite raportări cu privire la pandemia COVID-19.

Nimeni nu poate fi sacrificat indiferent de contextul în care ne aflăm. Toți cetățenii României sunt egali în fața legii, al lui Dumnezeu și nu pot fi victime ale unor decizii discreționare.

Oferiți-le tuturor oamenilor accesul la sănătate și redeschideți spitalele pentru bolnavii cronici! Nu Guvernul trebuie să decidă cine are dreptul la tratament și cine poate să trăiască în această țară!”, a declarat Siminica Mirea.

Florina Dinu

1 COMENTARIU

  1. dar cine poate decide dna,poate decide psd-ul care te-a primit pe dta tradatoarea pdlista ? halal caracter mai ai,rusine!

Comentariile sunt închise.