Festivalul de Muzică Uşoară „Radu Şerban” din Caracal, la ediţia a XX-a

0
532

Municipiul Caracal găzduieşte, în perioada 12-15 septembrie, cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Radu Şerban”. Evenimentul este organizat de Consiliul Local Caracal, Primăria municipiului Caracal şi Centrul Cultural Municipal „Radu Şerban”.

 Festivalul care poartă numele celebrului compozitor Radu Şerban, născut la Caracal pe 1 decembrie 1927, se va întinde pe durata a trei zile şi se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 26 de ani.

Concursul  va avea loc în data de  14 septembrie 2019, iar festivitatea de premiere și Gala laureaţilor va avea loc în data de 15 septembrie 2019. Cheltuielile aferente cazării şi mesei concurenţilor admişi la preselecţie vor fi suportate de organizatori, cheltuielile de transport revenind participanţilor. Din juriul festivalului vor face parte personalităţi ale muzicii uşoare româneşti, membri ai Uniunii Compozitorilor, redactori radio, TV şi personalităţi culturale locale. Se vor acorda diplome de participare și premii în bani. Juriul va acorda un premiu special pentru cea mai bună  interpretare a unei piese de Radu Șerban. În fiecare zi de festival, vor susţine recitaluri solişti consacraţi de muzică uşoară.

Condiţii de participare

Concurenţii vor interpreta în concurs două piese, dintre care una, obligatoriu din repertoriul compozitorului Radu Șerban, cea de-a doua din repertoriul românesc. Acompaniamentul concurenților va fi asigurat de orchestra condusă de compozitorul Viorel Gavrilă.

Înscrierile concurenţilor la preselecție se fac, până la data de 25 iunie, on-line, la adresa de e-mail: monidu62@yahoo.ro. Concurenții admiși în concurs se vor prezenta la repetițiile cu orchestra după un grafic stabilit de dirijorul acesteia, în perioada iulie-august. Pe data de 13 septembrie 2019, concurenții vor fi prezenți la Caracal până la ora 12.00, la repetițiile cu orchestra. Taxa de participare în concurs, în valoare de 100 de lei, va fi achitată înainte de repetiția generală din data de 13 septembrie. Concurenţii care au obţinut Trofeul „Radu Şerban” nu mai pot participa în concurs.