Recomandare la dosar de la PNL Olt pentru numirea ca director medical la Serviciul Județean de Ambulanță!

0
1126

Libertatea publică astăzi un document din mapa secretarului de stat Andrei Baciu, care arată cum urmează să fie făcută numirea directorului medical de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt, cu o recomandare din partea președintelui PNL Olt, fără să fie organizat un concurs – procedura normală pentru ocuparea acestor posturi.


„Filiala Olt a Partidului Național Liberal recomandă și susține nominalizarea colegei noastre pentru postul de director al Serviciului Județean de Ambulanță Olt. Doamn Cornelia Marcu este medic primar de medicină generală și are o activitate de 23 de ani în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt, iar în perioada 2007-2009 a deținut funcția de director medical, având examen pe acest post”, este textul recomandării semnate de președintele PNL Olt.

În prezent, singura persoană care poate propune ministrului Sănătății numirea pentru această funcție este managerul Serviciului de Ambulanță Olt. Numirea nu a fost făcută încă și nici nu a fost anunțat un concurs pentru ocuparea acestui post. „Iar numirea este pe o perioadă de 6 luni, până când Ministerul Sănătății organizează concurs”, a declarat o sursă din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt.

În prezent, întreg comitetul director este numit prin ordin de ministru. Nu înțeleg de ce până acum nu s-a anunțat niciun concurs pentru ocuparea posturilor”, mai spune aceeaşi sursă.

Președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, susține că gestul este unul „firesc”.

„A fost o chestie colegială din partea noastră să dăm această recomandare colegei noastre. Dacă orice alt coleg al meu mi-ar cere o recomandare, aș da-o la fel, cu cea mai mare plăcere”, a declarat Liviu Voiculescu pentru Libertatea.

La rândul său, medicul Cornelia Marcu a explicat că a considerat că aceasta ar putea-o „ajuta în activitatea profesională și să i se recunoască valoarea”.

Întrebată cum se va folosi concret de scrisoarea de recomandare, Marcu a spus că încă se gândește dacă să o înainteze managerului SAJ Olt pentru a fi propusă pentru postul de director medical sau direct Ministerului Sănătății.

SURSA: libertatea.ro