Procesul lui Darius Vâlcov a fost amânat din nou: Următorul termen a fost stabilit pentru 17 septembrie

0
472

Completul de 5 judecători de la ÎCCJ a amânat marți, pentru 17 septembrie, procesul în care Darius Vâlcov a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

Inițial, instanța a respins toate cererile de amânare a procesului, venite atât din partea avocaților lui Vâlcov, cât și din partea procurorului DNA, și a început judecarea dosarului.

Astfel, apărarea solicitase un nou termen în dosar pe motiv că două dintre judecătoarele care au fost numite în completul inițial, Ioana Bogdan și Gianina Arghir, sunt în concediu, fiind înlocuite de alți doi judecători. Avocații lui Darius Vâlcov au încercat să argumenteze că înlocuirea celor două încalcă principiul continuității, potrivit căruia judecătorii care pronunță sentința, să fie aceiași care administrează și probele. Completul a respins însă amânarea solicitată de apărare.

De asemenea, o amânare a solicitat și procurorul DNA, Elena Grecu, pe motiv că are nevoie de timp pentru a lua la cunoștință de motivele de apel depuse de Darius Vâlcov. Instanța a respins și solicitarea procurorului de amânare, dându-i acestuia 30 de minute pentru a studia dosarul.

Cele mai importante momente ale ședinței de judecată:

  • Ora: 13:48 – Procesul s-a amânat, următorul termen fiind stabilit pentru data de 17 septembrie
  • Ora 13:45 – Inculpații sunt întrebați dacă vor să dea declarații în fața instanței de apel. Răspunsurile inculpaților: Bogdan Timofte: Mă prevalez de dreptul la tăcere / Minel Prina: Nu voi da declarații / Cristian Tomescu: Voi da declarații / Lucian Șușală: Voi da o declarație la finalul procesului.
  • Ora 13:40 – Procurorul DNA spune că este de acord cu vizionarea tuturor declarațiilor date de inculpatul Darius Valcov, nu numai cea din martie 2015.
  • Ora 13.38 – Procurorul mai arată că audierea lui Vasile Blaga nu este utila acestei cauze, întrucât inculpatul Vâlcov a formulat un denunț împotriva lui Vasile Blaga, care a fost clasat.
  • Ora 13:15 – Procurorul DNA: ”În ceea ce privește solicitarea adresată DNA pentru precizarea legată de sprijinul tehnic acordat de SRI, nu am niciun motiv să mă opun. Consider că este inutilă emiterea unei adrese către SRI. Cred că înscrisurile de interceptare nu lasă loc de interpretări, ele au fost făcute de aparatul tehnic al DNA”.
  • Ora 13:13 – Procurorul DNA solicită instanței să admită în parte cererea de probatorii.
  • Ora 13:04 – Tot de la DNA, avocatul cere punerea la dispoziție a suportului optic ce conține declarația lui Vâlcov din martie 2015 și vizionarea în ședința publică. Georgescu susține că, în cadrul declarației de atunci, Darius Vâlcov a recunoscut faptele și a vrut încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției și, de asemenea, a solicitat să fie dus la șefa DNA la momentul respectiv, Laura Codruța Kovesi
  • Ora 13:00 – Georgescu cere și emiterea unei adrese către DNA și SRI ca să se comunice informații cu privire la eventualitatea în care au existat activități comune în dosar și care au fost folosite în instanță
  • Ora 12.55 – Avocatul lui Darius Vâlcov cere audierea lui Vasile Blaga, argumentând că Berna a intrat în contact cu Vâlcov prin intermediul lui Blaga. Audierea acestor martori a fost solicitată și în faza de fond, însă completul de trei judecători a respins-o.
  • Ora 12:49 – Avocatul lui Vâlcov solicită, de asemenea, efectuarea unei expertize financiar-contabile la firmele denunțătorilor și la hotelul lui Darius Vâlcov. Cere și audierea unor martori, printre care Nicola Lorena, fosta secretară de la primărie a lui Darius Vâlcov și denunțătorul, Theodor Berna.
  • Ora 12:45 – Adrian Georgescu, avocatul lui Darius Vâlcov invocă nelegalitatea compunerii completului de 3 judecatori, susținând că nu era specializat pe corupție, și cere rejudecarea dosarului
  • Ora 12.31 – Avocata lui Minel Prina: Cerem adresă la DNA și la SRI să ne spună ce probe s-au făcut cu sprijinul SRI, care e menționat în comunicatul de la trimiterea în judecată.
  • Ora 12:29 – Avocatul lui Timofte (inculpat în dosar): Solicităm administrarea probei cu înscrisuri. În apelul depus ne referim la netemeinicie, pe aspecte care țin de individualizarea pedepsei; nu s-a ținut cont de denunțul depus.
  • Ora 12:25: Procurorul de ședință al DNA: Apelul vizează individualizara pedepsei, nu avem probe noi

……

Pe 2 mai, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins solicitarea DNA de preschimbare a termenului în procesul lui Darius Vâlcov, după ce în aprilie judecarea apelului în dosarul în care fostul consilier al premierului Dăncilă a fost condamnat la 8 ani de închisoare cu executare a fost amânat cu două luni, până pe 11 iunie, pe motiv că inculpatul nu are avocat.

Decizia a fost luată de același complet de 5 de la ÎCCJ care a amânat pentru 11 iunie dosarul lui Darius Vâlcov, format din judecătorii Claudiu Andrei Rus, Ioana Bogdan, Hermina Iancu, Mirela Popescu şi Ioana Alina Ilie, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro. Vâlcov nici măcar nu s-a prezentat atunci la proces, ci a trimis instanţei o cerere de amânare pentru a-şi angaja un avocat (detalii aici).

Fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, Dariu Vâlcov, a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

Decizia de condamnare a consilierului premierului Dăncilă a fost dată în februarie 2018, însă cele trei judecătoare au întârziat un an cu redactarea motivării sentinţei.

Darius Vâlcov, unul dintre creatorii programului de guvernare al PSD, a fost trimis în judecată în mai 2015 pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, omul de afaceri Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, la acea dată primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante (SC Compania de Apă Olt SA), în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate, conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări, mai scrie Agerpres.

Propunerea a fost făcută în contextul în care, în noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA, operator regional, finanţarea fiind asigurată, majoritar, din fonduri europene nerambursabile.

În cadrul acestui proiect au fost încheiate trei contracte – „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava”, „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina” şi „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti Olt şi Piatra Olt”.

Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie referitoare la atribuirea celor trei contracte, susţine DNA, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Darius Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei Tehnologica Radion.

În consecinţă, Tehnologica Radion a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”, fiind semnate contracte, cu Compania de Apă Olt, pentru mai multe lucrări, de 78.201.552 lei.

Conform DNA, Theodor Berna şi Darius Vâlcov au stabilit de comun acord ca sumele de bani să-i fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei.

Astfel, în baza acestei înţelegeri, în perioada ianuarie – martie 2011, Darius Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei Tehnologica Radion, unde a primit suma totală de 1.200.000 lei (în 3 tranşe a câte 400.000 lei fiecare), remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania de Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii.

De asemenea, în perioada aprilie – decembrie 2011, Darius Vâlcov a primit de la Theodor Berna, prin intermediul lui Minel Prina, suma totală de 2.500.000 lei (în 5 tranşe a câte 500.000 lei fiecare).

În plus, în perioada 2012 – 2013, Darius Vâlcov a primit de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 lei.

DNA mai arată că acest mecanism a avut drept rol, pe lângă disimularea sumei de 3.080.000 lei, şi transferul bunurilor provenite din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, sub forma unor opere de artă şi sub forma unor servicii, amenajări şi bunuri, în beneficiul unui hotel din municipiul Slatina, pe care Vâlcov îl deţinea şi controla prin interpuşi.

Vâlcov mai este acuzat că, începând cu anul 2011, a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile de primar, senator şi ministru, utilizând informaţii deţinute în virtutea acestora, în legătură cu şapte firme pe care le deţine în fapt şi pe care le administrează, prin interpuşi, obţinând astfel, pentru sine, un folos în cuantum de 2.272.200 lei.

În dosar, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a trei lingouri din aur, în valoare de 465.355 lei, 172 opere de artă, în valoare de 2.558.658 lei, 63.010 lire sterline, 290.334 euro şi 73.077 dolari. De asemenea, s-a instituit sechestrul asigurător prin poprirea sumelor de 90.000 dolari, 1.322.950 lei şi 600.000 lei. Toate aceste bunuri şi sume de bani au ajuns în posesia lui Darius Vâlcov, cu excepţia sumei de 600.000 lei, care a rămas în contul unei societăţi comerciale.

sursa: www.g4media.ro