Prins cu țigări de contrabandă

0
636

Marți, 20 februarie 2018, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul celor  din cadrul Secției de Poliție Rurală Perieți, au acționat pe raza comunei Valea Mare în vederea prevenirii și combaterii faptelor ilicite.

Polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au ridicat 59.990 de țigarete de contranbandă de la un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Tătulești. Acesta transporta cu un autoturism, cantitatea de 29.990 țigarete de contrabandă, precum și suma de 4.231 lei. Totodată, polițiștii au efectuat o percheziție la domiciliul bărbatului, ocazie cu care au mai depistat 30.000 de țigarete de contrabandă.

Țigările urmau să fie comercializate în mod ilegal pe raza județului Olt.

Polițiștii au ridicat cele 59.990 de țigarete, în vederea confiscării, iar autoturismul și suma de 4.321 de lei au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Florina DINU