Femeia dispărută într-o comună din Olt a fost găsită moartă, într-un zăvoi

0
463

Bătrâna de 88 de ani ce locuia în comuna Făgețelu, dată dispărută pe 25 iulie, a fost găsită decedată, într-un zăvoi, la trei kilometri de locul dispariției.

„În urma activităților de căutare, în noaptea de 2/3 iulie 2022, femeia, în vârstă de 88 de ani, a fost găsită decedată, într-un zăvoi, din apropierea satului Chilia, din comuna Făgețelu, județul Olt, la aproximativ trei kilometri de locul dispariției. Din verificarea sumară a trupului femeii, acesta nu prezenta urme vizibile de leziuni, fiind transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

Polițiștii efectuează cercetări, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Pe 25 iunie, polițiștii Secției nr. 9 Poliție Rurală Scornicești au fost sesizați de o femeie, din comuna Făgețelu, județul Olt, cu privire la faptul că, în ziua de 24 iunie a.c., JIRCU FLOAREA, în vârstă de 88 de ani, din municipiul București, a plecat voluntar de la locuința acesteia, din comuna Făgețelu, unde locuia fără forme legale şi nu a mai revenit. Pe 1 iulie 2022, familia persoanei dispărute a fost de acord cu mediatizarea dispariției.