Premierul Nicolae Ciucă, anunț pentru slătineni

0
638

Într-o postare pe pagina sa de socializare, premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre importanța deschiderii Centurii Slatinei, un tronson de peste 21 de kilometri ce a fost redat circulației joi, 28 iulie.

Totodată, primul-ministru a precizat că prin deschiderea acestui tronson de drum, vechiul Pod peste râul Olt, de pe DN65, de la intrarea în Slatina, va putea intra în reparații.

„La doar trei luni de la inaugurarea primului drum expres din România, cel care va lega Pitești de Craiova, numărul de kilometri dați în folosință s-a dublat. Celor 18,5 km deschiși traficului în aprilie, li se adaugă acum încă 21,4 km, care permit parcurgerea distanței Balș-Slatina în regimul unui drum de mare viteză. După Balș, Slatina este al doilea oraș de pe traseul DEx12 care scapă de traficul greu de pe străzi. În plus, noul pod peste Olt va permite reparațiile necesare pentru podul DN65.

Drumul expres, care are acum 40 de kilometri, marchează începutul marilor proiecte de infrastructură pe care Guvernul le pregătește în această zonă a țării. Urmează finalizarea lucrărilor la tronsoanele 3 și 4, care leagă Slatina de Pitești și de autostrada A1, dar și la tronsonul 1 Craiova-Balș. În viitor, după finalizarea proiectului unui nou drum de mare viteză Craiova-Lugoj, infrastructura din Oltenia va avea o axă de transport rutier Est-Vest, un stimulent major pentru dezvoltarea economiei locale”, a scris premierul pe pagina sa de socializare.

sursa foto: facebook CNAIR