POSTUL DE SECRETAR AL UNEI COMUNE DIN OLT, SCOS LA CONCURS DE ANFP

0
644

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) a scos la concurs postul vacant de secretar general al comunei Călui, judeţul Olt.

Candidaţii care doresc să ocupe acest post trebuie să aibă: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe juridice sau ştiinţe administrative sau ştiinţe politice, să fie absolvenţi cu diplomă de studii universitare de master în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art.153, alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 cu modificările şi completările ulterioare și să aibă vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 5 ani.

 În cazul în care la concurs nu se prezintă persoane care îndeplinesc condiţiile de participare, pot candida şi persoane care nu îndeplinesc aceste condiţii, în următoarea ordine:
a) persoane care au studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în specialitate juridică, administrativă sau ştiinţe politice şi îndeplinesc condiţia prevăzută la art. 468 alin. (2) lit. a) din Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) persoane care au studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în specialitate juridică, administrativă sau ştiinţe politice;
c) persoane care au studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în altă specialitate.

Concursul va avea loc în data de 8 aprilie 2021 (proba scrisă), de la ora 10.00. Dosarele de concurs se depun la sediul autorității sau instituției publice organizatoare, în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului.

Bibliografia, tematica, atribuţiile prevăzute în fişa postului, precum şi alte date necesare desfăşurării concursului se afişează pe pagina de internet a autorităţii sau instituţiei publice organizatoare.

Concursul se va desfășura la sediul Primăriei Călui.