Percheziții în Olt: Sunt vizate oficii poştale, depozite şi locuinţe ale unor suspecţi

0
771

În cursul zilei de 22 aprilie 2021, procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni și Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea efectuează 51 de percheziții domiciliare, în București și județele Ilfov, Călărași, Ialomița, Prahova, Buzău, Vrancea, Olt și Dolj, în mai multe dosare penale în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de contrafacere a unei mărci și punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată și a infracțiunii de deținere, în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate, peste limita unui kilogram tutun de fumat.

Sunt vizate locuințe ale suspecților, locuri de producție și depozitare și oficii poștale folosite de persoane ce produc și comercializează ilegal tutun de fumat, prin intermediul serviciilor poștale si de curierat.

Totodată vor fi puse în aplicare 33 de mandate de aducere, persoanele vizate urmând a fi audiate în cursul zilei.

Acțiunea beneficiază de sprijinul IGPR – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, al Serviciilor de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Sectorului 2, IJP Ialomița, IJP Vrancea, precum și al Inspectoratelor Județene de Poliție Olt, Dolj, Prahova și Buzău, al Institutului Național de Criminalistică și al unor formațiuni SAS.