Percheziții în Olt și Argeș, la persoane bănuite de trafic de substanțe psihoactive

0
592

Joi, 15 martie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, au efectuat trei percheziții domiciliare în județele Argeș și Olt la locuințele unor persoane bănuite de efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile a avea efect psihoactiv.

În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 1 kg. de fragmente vegetale, 4.500 de lei, telefoane mobile şi ustensile folosite la porţionarea şi ambalarea substanţelor interzise.

Din cercetări a reieșit că membrii grupării ar fi achiziționat on-line diverse cantități de canabinoizi sintetici de pe site-uri de specialitate din străinătate, pe care ulterior le-ar fi preparat, porționat și ulterior distribuit pe raza județului Argeș. De asemenea, a reieșit că un tânăr de 28 de ani, din Slatina, ar fi comercializat astfel de substanțe unui consumator din municipiul Pitești, care ulterior a decedat. Trei persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești pentru audieri.

La acțiune au participat polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Argeș și Olt, precum și luptători ai serviciilor pentru acțiuni speciale din cele două județe.

Ilie Bîzoi