Paul Stănescu: „Nu voi mai candida pentru funcţia de preşedinte PSD Olt”

0
1899

Pe 16 ianuarie va avea loc Conferinţa judeţeană a PSD Olt care face parte din pregătirea pentru Congresul ce va avea loc peste fix o lună, în Bucureşti. Pe ordinea de zi se va alege noua conducere a partidului pe judeţ şi delegaţii care vor participa la Congres. În exclusivitate pentru Gazeta Oltului, preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, ne-a declarat că conferinţă va participa lideri importanţi de la centru ai partidului printre care şi Ciolacu. „Nu voi mai candida pentru funcţia de preşedinte PSD Olt şi aşa cum am mai declarat altă dată voi susţine candidatura actualului preşedinte al Consiliului Judeţean , mai tânărul Marius Oprescu. A venit timpul ca în PSD să predăm ştafeta celor mai tineri, dintr-o altă generaţie, dar cu experienţă politică şi profesională, care să reprezinte partidul cu succes în următoarea etapă. Am încredere deplină în Marius Oprescu şi îi echipa lui pentru că în toţi aceşti ani am colaborat foarte bine, cu responsabilitate şi dăruire dovadă fiind rezultatele deosebite înregistrate la toate alegerile; Oltul clasându-se printre judeţele fruntaşe ale PSD-lui”.

Locaţia Conferinţei Judeţene nu a fost stabilită încă.