Patroni din Olt, sancționați de ITM. Vezi motivul

0
427

Aproximativ 15 angajatori din Olt au fost sancţionaţi de inspectorii de muncă, în 2018, pentru netransmiterea la termenele legale a Registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic (REVISAL) sau completarea cu date eronate sau incomplete a acestuia.

Potrivit Legii 905/2017, fiecare angajator din judeţul Olt are obligaţia de a înfiinţa şi transmite REVISAL-ul la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) şi de a-l prezenta organelor de control, la solicitarea acestora. În 2018, inspectorii de muncă au identificat câteva cazuri în care angajatorii nu aveau întocmit sau transmis REVISAL-ul. „ În anul 2018 în urma controalelor efectuate au fost sancționați 14 agenți economici, conform HG 905/2017, fiind aplicate 13 avertismente și o amendă în valoare de 8.000 de lei, pentru netransmiterea în termen a elementelor contractului individual de muncă”, a declarat șeful  ITM  Olt, inspectorul șef Cristian Ungureanu.

Practic, toţi angajatorii care nu au transmis sau nu au încheiat contracte la termenele prevăzute de actele normative au fost sancţionaţi. Cea mai mare amendă pe care o riscă administratorii sau angajatorii pentru netransmiterea Registrului general de evidenţă a salariaţilor este amenda în valoare de 20.000 de lei, pentru fiecare persoană primită la muncă fără transmiterea completă a informaţiilor la ITM, în ziua anterioară începerii activităţii. Reprezentanții ITM Olt au adăugat că sunt situaţii în care angajatorii invocă faptul că au încheiat contracte de muncă anterior începerii activităţii, dar au omis să le înregistreze în REVISAL, sperând astfel că vor scăpa de sancţiuni.