Olt: producătorii de tomate au început recoltarea

0
491

Potrivit preşedintelui Sindicatului Producătorilor Agricoli (SPA) Olt, Ion Păunel, câteva zeci de producători de tomate din judeţul Olt au început să recolteze şi vând tomatele la preţuri între 25 lei şi 32 de lei pe kilogram la plecarea din fermă către comercianţi.

Preşedintele SPA Olt a afirmat că producătorii din județ vând tomatele, în funcție de calibru, în preț regăsindu-se și costurile ridicate cu încălzirea salariilor pe timpul iernii și primăverii.

Liderul SPA Olt estimează că până în luna mai odată cu creşterea numărului de producători şi a cantităţilor livrate, preţul ar putea scădea la circa 20 de lei pe kilogram.

Președintele SPA Olt a explicat miercuri, câteva din motivele pentru care tomatele româneşti au în prezent, în pieţe, preţuri de peste 40 de lei pe kilogram.

Au început să recolteze tomatele în această perioadă puțini producători, chiar foarte puțini, vorbim de așa numiţii ‘pionieri’ care au şi experiența necesară, de peste 7-8 ani. Ei sunt cei care de fiecare dată au riscat, cei care au dezvoltat şi puterea calorică, pot să spun că sunt adevăraţii profesioniști, vorbim de tomate în solarii, nu în sere. Ei au investit în sisteme de încălzire, în tehnologie care să le permită să recolteze la finalul lunii martie. Au avut un consum foarte mare de combustibil şi au muncit permanent de la finalul lunii decembrie, de când au plantat. De aceea și prețul primelor tomate este mai mare. Vorbim și de un număr foarte mic de producători care recoltează în prezent. Dacă în perioada 15 – 20 martie, când au fost recoltate primele tomate, vorbeam de câțiva producători din toată țara, primii fiind cei din sudul județului Olt, acum, să zicem că ne ducem cam la 20-30 de producători” a spus Ion Păunel

Liderul SPA Olt a menţionat că unui producător care vinde tomatele extratimpurii cu preţuri între 20 şi 26 de lei îi rămân între 2 lei şi 4 lei la kilogram după ce scade costurile.
Totodată, le- a transmis comercianților rugămintea de a pune adaosuri mai mici.

Mulţi dintre producătorii de tomate în spaţii protejate din judeţul Olt au beneficiat în anii anteriori de ajutor de minimis prin programul „Tomata” şi au început să se înscrie pentru sprijinul de 1.500 de euro ce se va acorda anul acesta, printr-o schemă de ajutor de s
Până miercuri, în judeţul Olt erau depuse peste 2.300 de solicitări pentru sprijinul prin schema menţionată acordat producătorilor de tomate în spaţii protejate, a precizat, directorul adjunct al Direcţiei Agricole Judeţene Olt, Mihaela Luminiţa Mareş.

Producătorii de tomate au depus peste 2.300 de solicitări, avem şi echipe în teren, atât pentru verificări ale suprafeţelor şi culturii, împreună cu APIA, cât şi pentru preluarea dosarelor, astfel încât să venim în sprjinul fermierilor, să nu mai fie ei nevoiţi să vină cu dosarele, să aştepte, să facă drum de zeci de kilometri”, a spus Mihaela Luminiţa Mareş.

Pentru această schemă de ajutor, producătorii de tomate pot depune cererile până la data de 10 mai.

Marilena Vasile