O noua reușită pentru elevii din Ștefan cel Mare, Olt

0
678

Copiii din cadrul Școlii gimnaziale Stefan cel Mare au finalizat cu succes un proiect european menit sa le deschidă noi orizonturi. Ultima activitate din cadrul acestui proiect s-a desfășurat zilele trecute in Killis, Turcia, acolo unde elevii s-au aflat pentru o scurtă perioadă alături de profesorii lor dar și de alți elevi din Italia.

Zona în care s-au derulat activitățile a fost una de graniță, aproape de Siria, o zonă care se confruntă cu numeroase probleme sociale. Elevii și profesorii din România și Italia au avut ocazia să cunoască pe aceasta cale și o altfel de societate față de cea din țara lor natală.

Pentru că proiectul european se desfășoară sub sloganul „Enterprising mindset on early age”, elevii din Stefan cel Mare, Olt au participat la numeroase activități de antreprenoriat si au cunoscut oameni de afaceri din regiune. În total, la această activitate din Turcia au participat 21 de elevi din cele trei școli partenere precum și 9 profesori. Vizita în Turcia a fost ultima etapă a proiectului care a început în Ștefan cel Mare, Olt, în septembrie 2022. Atunci elevii din Turcia si Italia au fost oaspeții județului nostru.

Cea de-a doua etapă a avut loc anul trecut atunci când copiii din cadrul școlii gimnaziale Stefan cel mare au mers în Paglieta, Italia, alături de colegii lor din Turcia. Vizita de zilele trecute din Killis a închis cercul cunoașterii.