În medie, un salariat îşi reclamă zilnic şeful la ITM

0
435

Angajaţii olteni au început să aibă din ce în ce mai multă încredere în faptul că Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt le poate rezolva problemele de la locul de muncă, dovadă fiind numărul crescut al sesizărilor primite lunar de reprezentanţii instituţiei.

Dacă în trecut oltenii evitau să raporteze problemele privind relaţiile de muncă sau sănătatea şi securitatea în muncă, în prezent tot mai mulţi angajaţi recurg la ITM Olt pentru soluţionarea conflictelor apărute la serviciu. Angajaţii se plâng în general de nerespectarea de către angajatori a clauzelor contractuale.

„Primim în jur de 35-40 sesizări pe lună. De cele mai multe ori, angajaţii se plâng de neplata drepturilor salariale la termenele prevăzute în contractele individuale de muncă, neacordarea concediului de odihnă sau necompensarea în bani a zilelor de concediu neefectuate la încetarea contractului de muncă, neplata orelor suplimentare şi neacordarea adeverinţelor de vechime”, a declarat Bogdan Ţucă, purtătorul de cuvânt al ITM Olt.

De la începutul anului la ITM Olt au fost înregistrate 331 de sesizări venite de la salariaţii unor unităţi din judeţ. Angajaţii care vor să reclame diverse nereguli de la locul de muncă au posibilitatea de a le sesiza ITM Olt prin mai multe mijloace: prin poştă, la adresa strada Aleea Tineretului, numărul 1; pe adresa de e-mail itmolt@itmolt.ro sau la numerele de telefon 0249/439.283, 0249/439.397, 0249/432.131.

 

Ilie Bîzoi