17 Octombrie este Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei, zi pe care femeile social-democrate din județul Olt au decis să o marcheze prin acţiuni umanitare.
Astfel, sub egida sloganului ”Împreună învingem greutățile!” OFSD Olt a desfăşurat acţiuni dedicate acestei zile în localitatea Potcoava, județul Olt, prilej cu care au donat îmbrăcăminte, alimente și jucării unor familii greu încercate de viață.
”Sărăcia nu trebuie măsurată doar printr-un venit inadecvat, ci, mai ales, prin indicatori privind mortalitatea infantilă, malnutriția sau nivelul de educație.Totodată, sărăcia poate restricționa involuntar accesul la sănătate sau la alte servicii esențiale și poate influența, într-un mod abuziv, drepturile fundamentale ale omului. Ne bucurăm că am putut aduce un zâmbet pe chipul acestor familii” au declarat reprezentantele OFSD Olt.
Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei a fost declarată de către Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite și a invitat toate statele să dedice acesteia, în contextul național, activități concrete în ceea ce privește lupta împotriva sărăciei. În zilele noastre, un miliard de oameni trăiesc sub pragul minimal al sărăciei, cu mai puțin de 1,90 dolari (8 RON) pe zi, iar mai mult de 800 de milioane îndură foametea și malnutriția.