Un nou scandal a prins viața în Slatina. De data aceasta, edilul Mario De Mezzo l-a amenințat cu demiterea pe actualul director adjunct al Companiei de Apă Olt, Cristian Cismaru. Amenințarea vine după ce în mediul on-line Cismaru a anunțat că Primăria Slatina a pierdut un contract de 16 miliarde de lei, bani ce proveneau din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, pentru renovarea străzii Constructorului:
„Când spui adevărul, deranjezi. Din 2024, sunt director adjunct al Companiei de Apă Olt. Nu am atribuții de niciun fel pe Slatina, ci doar pe secțiile secundare. Atribuțiile în totalitate și responsabilitatea pe Slatina îi revin directorului general George Ionică. Urmare a celor dezvăluite de mine pe rețelele de socializare și în emisiuni TV, am fost chemat la Primărie, de către primarul De Mezzo, și amenințat că voi fi dat afară prin Consiliul de Administrație, în următoarele șapte zile de la Compania de Apă pe motiv că dezvăluirile mele au deranjat foarte tare. Ceea ce nu știe primarul De Mezzo este că eu nu mă voi opri, el nu mă cunoaște. Eu nu o să tac pentru un scaun, nu o să-mi vând niciodată principiile pentru o funcție, iar ceea ce face el în momentul de față nu este nimic altceva decât abuz de putere, nicidecum administrație. Adevărul nu poate fi niciodată reziliat!”, a declarat Cristian Cismaru.
Degeaba se agită acest epigon al PSD.Valui austerității și al reformelor îi spulberă pe toți impostorii,corupții și diletanții din aceste Consilii de Administrație.