Constantin Necşuţ, primarul comunei Ipotești: ”Am depus un proiect prin CNI ce vizează construcția de la zero a unui Cămin Cultural”

0
1381

Constantin Necşuţ, primarul comunei Ipotești, luptă cu toate forțele pentru a asigura cele mai bune condiții de trai locuitorilor comunității pe care o păstorește. Are în derulare proiecte ambițioase ce vizează construcția de la zero a unui Cămin Cultural modern, dar și asfaltarea ulițelor din comună. Într-un interviu acordat ziarului Gazeta Oltului, edilul a vorbit despre problemele cu care se confruntă comuna Ipotești, dar și despre planurile de viitor.

Buna ziua, domnule primar! Pentru început ne puteți spune ce proiecte aveți în derulare la nivelul comunei Ipotești?

Am depus un proiect prin Compania Națională de Investiții (CNI) ce vizează construcția de la zero a unui Cămin Cultural ce va fi amplasat în apropierea Primăriei Ipotești. Valoarea acestui proiect se ridică undeva la 3.700.000 lei. Este un proiect ambițios de care comunitatea noastră are mare nevoie.

Învățământul românesc trece prin momente grele. În localitatea dumnevoastră, unitățile de învățământ sunt deschise?

Elevii noștri merg zi de zi la școala. La nivelul școlii din localitate am făcut mici modificări din bugetul local. Lucrăm la un teren de sport în curtea școlii. Elevii beneficiază de apă curentă și de căldură. Anul trecut le-am oferit tablete, deci suntem acoperiți în cazul în care cursurile se vor muta în on-line.

La capitolul asfaltare cum stați în Ipotești?

Am depus cerere de finanțare prin Anghel Saligny pentru ulițele din comună, pentru 4,6 km. Primul strat l-am pus din bugetul local și acum așteptăm finanțare pentru al doilea strat de asflat.

De ce utilități mai au nevoie cetățenii din comuna dumnevoastră?

Cetățenii din localitatea noastră mai au nevoie de gaze și de canalizare. În viitorul apropiat sperăm să rezolvăm problema canalizării, cea a gazelor necesită un proiect mai amplu. Noi deja am făcut proiectul pentru canalizare, însă din păcate nu l-am putut depune prin Anghel Saligny din cazua finanțării care este foarte mare.

Suntem în pragul iernii și îmi permit să vă întreb dacă cetățenii din Ipotești au solicitat ajutoare pentru încălzire?

Da, au solicitat destul de multe familii. Sunt foarte mulți asistați social, iar dacă se încadrează de ce să nu beneficieze. Prima regulă pentru a beneficia de aceste ajutoare de încălzire constă în a fi proprietarul locuinței pentru care soliciți, iar mulți au pierdut la acest criteriu, însă sunt destui care nu depășesc minimul pe economie.

Ferma de porci din Ipotești s-a deschis?

Ferma din localitatea noastră este închisă. Din momentul în care au fost sacrificate cele 30.000 de porcine, șase luni va sta închisă. Din angajați au mai plecat, nu au fost dați afară. Din câte am înțeles la firma de pază vaccinarea a devenit obligatorie, iar din acest motiv unii angajați au plecat.

Cum stați cu achitarea impozitelor de către cetățeni?

Nu stăm prea bine. Jumătate dintre cetățeni au achitat impozitele pe clădiri, iar cealaltă jumătate nu. Le-am trimis somații și așteptăm.

Aveți probleme cu achitarea salariilor din primărie?

Din fericire nu avem probleme cu salariile.

Cetățenii din Ipotești aleg să se vaccineze?

Cu vaccinarea stăm foarte rău, căci oamenii sunt rezervați. Nu vor să se vaccineze, însă eu am ales să mă vaccinez și mă simt foarte bine.

Vă mulțumim!