Comercianți de pâine din Olt, amendați de Protecția Consumatorilor

0
373

Comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Olt au desfăşurat, recent, mai multe controale pe raza judeţului, pentru a verifica respectarea prevederilor legale privind protecția consumatorilor la comercializarea produselor de panificație.

Dintre cei 20 de operatori economici controlaţi, la șase dintre aceştia s-au constatat abateri de la legislaţia în vigoare. Pentru deficienţele constatate, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat cinci amenzi în valoare totală de 10 milioane ROL şi un avertisment. Şeful CJPC Olt, comisarul şef adjunct Angelica Filotie, a declarat că sancţiunile au fost date pentru neafișarea la loc vizibil a codului unic de înregistrare la registrul comerțului din care să rezulte obiectul de activitate al societății pentru care este autorizată să funcționeze și neutilizarea la cântărirea produselor comercializate în vrac a unui mijloc de măsură și control pentru care informațiile furnizate de aparatele de măsură să fie clare și vizibile pentru consumator.

Ilie Bîzoi