Cererea de transfer a unui magistrat din Olt, în atenția Consiliului Superior al Magistraturii

0
901

 Cererile de transfer ale unor magistrați la alte instanțe din țară vor fi analizate în ședința din 15 mai, anul curent, a Secţiei pentru judecători, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce în luna martie CSM a hotărât amânarea soluționării acestora. Printre cererile formulate se numără și cea a judecătorului Marius Virgil Ungureanu, din cadrul Tribunalului Olt, care a solicitat transferul la Tribunalul Constanța.

Secția pentru judecători a hotărât în ședința din 6 martie 2018 amânarea mai multor cereri de transfer ale unor judecători, printre care și cea a magistratului Marius Virgil Ungureanu, din cadrul Tribunalului Olt, care a solicitat transferul la Tribunalul Constanța, având în vedere Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 155/2018 prin care s-au menţinut soluţiile de principiu stabilite prin Hotărârea Plenului CSM nr.496/2016, respectiv când cererile de transfer sunt formulate de candidaţi care au participat la acelaşi concurs de promovare, au prioritate cererile de valorificare faţă de cererile de transfer.

Ilie Bîzoi