Blocul Central al Spitalului Slatina, reabilitat

0
177

Vineri, 8 martie 2024, consilierii județeni s-au întâlnit în sala de ședințe a Consiliului
Județean Olt pentru a lua parte la  ședință extraordinară ce a avut pe ordinea de zi un sigur proiect după cum urmează: ”Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru obiectivul de investiții ”Reabilitare și relocare spații medicale din pavilionul central al Spitalului Județean de Urgență Slatina”:

Astăzi, am avut o ședință de îndată a CJ Olt, este vorba despre reabilitarea și modernizarea Blocului Central al Spitalului Județean de Urgență Slatina, un proiect început în urmă cu câțiva ani, care, din păcate, s-a blocat la Compania Națională de Investiții. La vremea respectivă, el a fost licitat, a câștigat o firmă, ulterior, s-au dus la ISU pentru obținerea autorizației de incendiu, iar ISU le-a adus o serie de modificări pe proiect, care au însemnat cam 50 la sută din valoarea proiectului iniția, creșteri de preț. Și atunci, constructorul a renunțat la acel contract, a fost reactualizat din nou studiul de fezabilitate, a ieșit noua sumă, care va însemna modernizarea pavilionului și Corpului Central al Spitalului Județean de Urgență Slatina, este vorba despre 43 de milioane de lei, și astăzi, am aprobat proiectul, în perioada următoare urmând să fie scos de Compania Națională de Investiții la licitație”, a spus președintele CJ Olt, Marius Oprescu.