112 angajați și beneficiari ai DGASPC Olt, testați negativ la COVID-19

0
296

112 angajați și beneficiari din centrele DGASPC Olt de la Băbiciu și Cezieni au fost testați negativ la coronavirus. Testele au fost prelevate în perioada 2-3 mai.

„Referitor la prelevarea celor 112  probe pentru testarea Covid-19 în cazul beneficiarilor și salariaților din cele două centre rezidențiale ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, probe prelevate în perioada 2–3 mai, vă comunicăm că rezultatul testării este negativ”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.

Salariații din centrele de îngrijire vor fi tesați de două ori pe lună.

„În cazul salariaților centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, se va continua testarea conform Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), de două ori pe lună, respectiv la intrarea și ieșirea din tura de 14 zile”, se mai arată în comunicatul citat.

Doi angajați din centrele DGASPC Olt au fost confirmați cu coronavirus, duminică, 3 mai.